tratament raceala copii

Cum îți ții copilul departe de răceli în mod eficient și natural

Știi acel moment în care totul este bine și frumos și auzi deodată vocea tristă a copilului tău care îți spune „Nu mă simt prea bine!”? Acel moment în care pui mâna pe fruntea copilului tău și îți dai seama că arde? Acel moment în care iar ajungi cu el la doctor, pentru că a luat din nou o viroză de pe undeva?

Și uite așa ajungi să te întrebi ce poți face ca părinte să îi asiguri copilului tău imunitatea corectă, să îl ferești de răceli și să îl ții departe de spital. Desigur, piața este arhi-saturată de medicamente care promit sănătatea copiilor. Majoritatea dintre ele conțin practic aceleași ingrediente, dar poartă un alt nume. Diferă doar prețul exorbitant, de cele mai multe ori, și modul de prezentare. În plus, ajung nu doar să nu își mai facă efectul, ci și să aducă efecte adverse, care pot dăuna serios sănătății copilului.

Așa că te întrebi: Câte dintre aceste medicamente sunt cu adevărat benefice pentru sănătatea copilului tău? Câte dintre ele îi asigură sănătatea, fără a-l afecta în vreun fel? Câte dintre ele au grijă de sănătatea lui în mod natural și pe termen-lung?

Pentru că ești un părinte responsabil și vrei să îi oferi copilului tău cel mai adecvat tratament împotriva răcelilor, indiferent de sezon, îți explicăm astăzi ce soluții de tratamente naturiste și eficiente ai la dispoziție, inclusiv în shopul Ergonomice.

Uleiurile esențiale – o metodă eficientă de tratare a răcelilor

Copiii sunt pregătiți să înghită orice lucru în orice moment, mai puțin mâncarea și medicamentele pe care trebuie să le ia atunci când sunt bolnavi. De aceea, uleiurile esențiale reprezintă un motiv în plus de a le folosi în tratarea răcelilor copiilor, pentru că e de ajuns să îi ungi cu ele sau să le folosești în aromaterapie.

Înainte să îți explicăm care sunt uleiurile esențiale potrivite pentru fiecare afecțiune și cum se folosesc mai exact, vrem să stabilim de la început ce sunt uleiurile esențiale. Ei bine, uleiurile esențiale, numite și uleiuri volatile, sunt substanțe organice extrem de aromate, pe care le găsim în mod natural în plante. Uleiurile fac parte din sistemul de apărare al plantelor, așa că e de la sine înțeleasă eficiența uleiurilor în lupta cu virușii de orice fel, chiar și atunci când vine vorba de corpul uman. Uleiurile sunt atât de concentrate, încât o singură picătură de ulei esențial conține sute de compuși. Mai exact, nenumărate substanțe active care previn și combat bolile.

Ce este extrem de plăcut și de avantajos la uleiurile esențiale?

  • Sunt foarte concentrate, așadar vom folosi cantități mici pentru efecte mari;
  • Sunt extrem de eficiente într-un timp foarte scurt;
  • Sunt sigure și nu dăunează corpului, atât timp cât sunt folosite conform indicațiilor;
  • Nu provoacă iritații ale pielii;
  • Sunt pure și naturale, fără a conține compuși artificiali, arome, aditivi, pesticide sau alte impurități;
  • Sunt ușor de utilizat, atât de adulți, cât și de copii;
  • Au un miros foarte plăcut.

Uleiuri esențiale contra răcelilor

Care sunt principalele uleiuri esențiale pe care trebuie să le ai în casă și pe care le poți folosi cu încredere atât în prevenirea, cât și în tratarea răcelilor:

  1. Uleiul esențial de eucalipt – este unul dintre cele mai comune uleiuri atunci când vine vorba de tratarea răcelilor, mai ales la copii. Uleiul de eucalipt scade imediat febra, este eficient împotriva virusurilor și a bacteriilor, ajută sângele să circule mai bine, stimulează imunitatea și ajută corpul să lupte împotriva oboselii cauzate de starea febrilă și de răceală;
  2. Uleiul esențial de mentă – este bogat în vitamina A, B2, C, acid folic, fier, magneziu și acizi grași de tip omega 3. Pe scurt, este un ulei cu proprietăți antivirale, perfect pentru refacerea imunității și scăderea febrei. De asemenea, efectul de răcorire al mentei va ajuta corpul să se simtă mai bine;
  3. Uleiul esențial de lemongrass – are proprietăți antiinflamatorii și combate febra, fiind utilizat de altfel în majoritatea medicamentelor împotriva febrei. De asemenea, ajută la reducerea durerilor articulare și musculare, specifice în cazul răcelilor;
  4. Uleiul de lavandă – este un puternic calmant, care ajută copiii să adoarmă liniștiți, mai ales în stările de răceală, când nu se pot odihni. Uleiul de lavandă ajută la funcționarea sănătoasă a tractului respirator și alină tensiunea din zona capului și a gâtului;
  5. Uleiul esențial de lămâie – este un ulei care nu ar trebui să lipsească din casă, mai ales în sezonul rece, când copiii sunt mai predispuși la răceli. Uleiul de lămâie acționează împotriva agenților patogeni din mediul înconjurător, ajută funcționarea corectă a tractului respirator, îmbunătățește starea de spirit, îmbunătățește circulația sângelui, detoxifică și energizează organismul;
  6. Amestecul de uleiuri esențiale On Guard – este un amestec pentru imunitate, compus din ulei esențial de portocale dulci, cuișoare, scorțișoară, eucalipt și rozmarin. Amestecul acționează împotriva agenților patogeni și întărește sistemul imunitar, fiind un ulei de nelipsit în cura de imunitate a copiilor.

Pe lângă aceste uleiuri de bază, soluțiile sunt nenumărate în materie de uleiuri esențiale, atât luate individual, cât și ca amestec de uleiuri, preparate personalizat pentru fiecare tip de organism sau de boală. Pentru a descoperi toate uleiurile esențiale potrivite pentru copilul tău, pentru a afla cum se aplică corect și pentru a beneficia de consultanța necesară de la echipa noastră specializată în tratamentele naturiste, te rugăm să ne contactezi pe e-mail, la telefon sau direct în magazinul nostru din Iași.

Atât în magazin, cât și în shopul online, vei găsi și nenumărate produse naturiste gemoterapice și suplimente alimentare naturale, care îți vor ajuta copilul să stea departe de răceli, de boli și de spital, în orice anotimp. Hai să stăm de vorbă și să stabilim împreună planul de imunitate în mod natural pentru sănătatea copilului tău!

Foto: missfrugalmommy.com