carti pentru copii si bebelusi

De ce este important să îi citești bebelușului tău cărți pentru copii?

Mai toți părinții își doresc copii inteligenți, care să citească și să respecte cărțile. Mai toți părinții vor ca bebelușii lor să vorbească repede, corect și bine. Mai toți părinții visează la copii creativi, curioși și inteligenți emoțional. Așa că e firesc să ne întrebăm ce trebuie să facem, ca părinți, pentru a dezvolta în copiii noștri aceste abilități. Cum le putem mări vocabularul, cum le putem stârni pasiunea pentru citit și cum îi putem ajuta să își dezvolte creierul? Iată doar câteva dintre întrebările la care vom răspunde astăzi!

Fără doar și poate, cărțile reprezintă resursa care nu ar trebui să lipsească din viața niciunui copil. Dar cum ajung copiii să se împrietenească cu cărțile și să citească singuri? Ei bine, lucrurile trebuie luate „din fașă”, vorba românului! Adică de când bebelușul a venit pe lume și chiar de când este în burtică. Comunicarea permanentă cu bebelușul tău și citirea de cărți pentru copii încă de la început îi aduc o sumedenie de beneficii, despre care vom vorbi pe larg în articolul de azi.

Ce spun studiile

Decenii întregi de studii au demonstrat că bebelușii cărora li s-a citit au înregistrat progrese la toate nivelurile, atât în perioada copilăriei, cât și în cea adultă. De exemplu:

  • Bebelușii cărora părinții le-au citit în mod regulat începând cu vârsta de șase luni au asimilat cu 40% mai bine vocabularul din jurul vârstei de 18 luni. La polul opus, bebelușii cărora părinții nu le-au citit au înregistrat un procent de doar 16% în ceea ce privește vocabularul de la 18 luni;
  • Copiii de până în trei ani cărora părinții le-au citit în mod regulat și cu care au comunicat frecvent au înregistrat, conform studiilor, rezultate școlare semnificativ mai bune față de ceilalți copii;
  • Copiii de până în patru ani care au beneficiat din partea părinților de o comunicare bogată (citit și conversație, deopotrivă) aud cu 32 de milioane mai multe cuvinte decât ceilalți copii, lucru care le îmbogățește considerabil vocabularul;
  • Cărțile pentru copii conțin, în general, de trei ori mai multe cuvinte noi decât conversațiile obișnuite dintre părinți și copii. Când copiii aud aceste cuvinte din cărți, mai ales dacă părintele le și explică, își vor dezvolta creierul, capacitatea de vorbire și, desigur, vocabularul;
  • Copiii cărora părinții le-au citit cărți pentru copii încă de când erau bebeluși au devenit adulți dezvoltați armonios, inteligenți emoțional și mult mai de succes față de ceilalți copii.

De ce să îi citești bebelușului tău

Cum spuneam mai sus, dacă îi citești bebelușului tău, acesta va beneficia de o sumedenie de beneficii. Iată care sunt efectele cititului în rândul bebelușilor:

  1. Le dezvoltă mult mai repede capacitatea de a vorbi;
  2. Le îmbogățește numărul de cuvinte din vocabularul propriu;
  3. Îi ajută să rostească cuvintele corect;
  4. Îi ajută să își dezvolte creierul și să facă mult mai ușor conexiuni;
  5. Îi ajută să descopere mai plăcut lumea înconjurătoare;
  6. Îi învață cum să comunice, să asculte și să memoreze;
  7. Îi ajută să își exprime emoțiile;
  8. Le stimulează creativitatea și curiozitatea;
  9. Le stârnește pasiunea pentru citit;
  10. Îi ajută să se conecteze mai bine cu tine.

Cum îi citești cărți bebelușului tău

Special am lăsat la ultimul punct de pe lista de beneficii conectarea dintre părinte și bebeluș, pentru a putea face mai ușoară trecerea la modul în care îi citim și la efectele pe care cititul le are asupra conectării dintre părinte și copil. Pentru că timpul pe care îl petreci cu bebelușul tău citindu-i, în care îl mângâi și îl ajuți să descopere lumea, cu răbdare, cu iubire și cu joacă, vă ajută enorm să vă conectați și să vă întăriți relația specială.

Hai să vedem cum trebuie să îi citești bebelușului, pentru a avea o conectare corectă între voi și pentru a-i asigura o dezvoltare armonioasă!

  • Ai răbdare! Asigură-te că nu citești cartea pe repede-înainte, ci că ai răbdare ca bebelușul tău să exploreze toată informația în ritmul său;
  • Citește cu intonație! Fiecare cuvânt pe care îl citești este un nou sunet pentru copilul tău. Pentru a înțelege mai bine sensul cuvintelor și pentru a-i capta atenția, folosește cu încredere intonația și implică-te cât mai creativ în citirea cărții;
  • Folosește expresii faciale pentru a-l ajuta să asocieze emoțiile și gesturile cu acele cuvinte pe care le aude;
  • Atinge-ți bebelușul în timp ce îi citești, mângâie-l și oferă-i toatăatenția, pentru a asocia cărțile cu timpul plăcut petrecut cu tine;
  • Zâmbește-i pentru a face conectarea mai puternică și pentru a-l asigura că cititul și cărțile reprezintă un mediu sigur și plăcut de dezvoltare;
  • Implică-l în proces și lasă-l să dea singur paginile, să atingă cartea și să îți arate imaginile care îl atrag;
  • Interacționează cu bebelușul tău pe toată perioada cititului: pune-i întrebări și roagă-l să îți arate personajele;
  • Asigură-te că ai cărți tot timpul în casă și că bebelușul le vede și le simte aproape întotdeauna. Așa va crește cu ideea că va găsi un prieten drag de fiecare dată când va citi o carte;
  • Citește și tu! Dacă vrei să îți vezi copilul iubind cărțile și citindu-le singur când va avea vârsta potrivită, fii modelul lui și lasă-l să te vadă citind!

Ce îi citești bebelușului tău

La finalul articolului nostru, te ajutăm să găsești răspunsul la încă o întrebare importantă: ce cărți pentru copii îi poți citit bebelușului tău? Ei bine, în general, cărțile pentru bebeluși au un text foarte simplu, de obicei repetitiv, cu imagini mari și clare. La început, îi poți citi orice carte pentru copii, deoarece el este interesat doar să îți audă vocea. După ce mai crește și poate să privească sau chiar să apuce cărțile, alege acele cărți cu imagini în culori contrastante și pagini din materiale și texturi plăcute la atingere, în forme și culori cât mai atractive. Apoi vin cărțile interactive, care îl vor ajuta să se dezvolte corect. Pe măsură ce tot crește, alege cărți potrivite fiecărei vârste!

Cum știi că sunt potrivite și că au conținut de calitate? Intri în shop, le descoperi și alegi, împreună cu consultanții noștri, cele mai potrivite cărți pentru copilul tău! Am făcut o selecție cu cele mai bune cărți pentru copii pe care ți le recomandăm cu toată încrederea!

Foto: Banani Vista

tratament raceala copii

Cum îți ții copilul departe de răceli în mod eficient și natural

Știi acel moment în care totul este bine și frumos și auzi deodată vocea tristă a copilului tău care îți spune „Nu mă simt prea bine!”? Acel moment în care pui mâna pe fruntea copilului tău și îți dai seama că arde? Acel moment în care iar ajungi cu el la doctor, pentru că a luat din nou o viroză de pe undeva?

Și uite așa ajungi să te întrebi ce poți face ca părinte să îi asiguri copilului tău imunitatea corectă, să îl ferești de răceli și să îl ții departe de spital. Desigur, piața este arhi-saturată de medicamente care promit sănătatea copiilor. Majoritatea dintre ele conțin practic aceleași ingrediente, dar poartă un alt nume. Diferă doar prețul exorbitant, de cele mai multe ori, și modul de prezentare. În plus, ajung nu doar să nu își mai facă efectul, ci și să aducă efecte adverse, care pot dăuna serios sănătății copilului.

Așa că te întrebi: Câte dintre aceste medicamente sunt cu adevărat benefice pentru sănătatea copilului tău? Câte dintre ele îi asigură sănătatea, fără a-l afecta în vreun fel? Câte dintre ele au grijă de sănătatea lui în mod natural și pe termen-lung?

Pentru că ești un părinte responsabil și vrei să îi oferi copilului tău cel mai adecvat tratament împotriva răcelilor, indiferent de sezon, îți explicăm astăzi ce soluții de tratamente naturiste și eficiente ai la dispoziție, inclusiv în shopul Ergonomice.

Uleiurile esențiale – o metodă eficientă de tratare a răcelilor

Copiii sunt pregătiți să înghită orice lucru în orice moment, mai puțin mâncarea și medicamentele pe care trebuie să le ia atunci când sunt bolnavi. De aceea, uleiurile esențiale reprezintă un motiv în plus de a le folosi în tratarea răcelilor copiilor, pentru că e de ajuns să îi ungi cu ele sau să le folosești în aromaterapie.

Înainte să îți explicăm care sunt uleiurile esențiale potrivite pentru fiecare afecțiune și cum se folosesc mai exact, vrem să stabilim de la început ce sunt uleiurile esențiale. Ei bine, uleiurile esențiale, numite și uleiuri volatile, sunt substanțe organice extrem de aromate, pe care le găsim în mod natural în plante. Uleiurile fac parte din sistemul de apărare al plantelor, așa că e de la sine înțeleasă eficiența uleiurilor în lupta cu virușii de orice fel, chiar și atunci când vine vorba de corpul uman. Uleiurile sunt atât de concentrate, încât o singură picătură de ulei esențial conține sute de compuși. Mai exact, nenumărate substanțe active care previn și combat bolile.

Ce este extrem de plăcut și de avantajos la uleiurile esențiale?

  • Sunt foarte concentrate, așadar vom folosi cantități mici pentru efecte mari;
  • Sunt extrem de eficiente într-un timp foarte scurt;
  • Sunt sigure și nu dăunează corpului, atât timp cât sunt folosite conform indicațiilor;
  • Nu provoacă iritații ale pielii;
  • Sunt pure și naturale, fără a conține compuși artificiali, arome, aditivi, pesticide sau alte impurități;
  • Sunt ușor de utilizat, atât de adulți, cât și de copii;
  • Au un miros foarte plăcut.

Uleiuri esențiale contra răcelilor

Care sunt principalele uleiuri esențiale pe care trebuie să le ai în casă și pe care le poți folosi cu încredere atât în prevenirea, cât și în tratarea răcelilor:

  1. Uleiul esențial de eucalipt – este unul dintre cele mai comune uleiuri atunci când vine vorba de tratarea răcelilor, mai ales la copii. Uleiul de eucalipt scade imediat febra, este eficient împotriva virusurilor și a bacteriilor, ajută sângele să circule mai bine, stimulează imunitatea și ajută corpul să lupte împotriva oboselii cauzate de starea febrilă și de răceală;
  2. Uleiul esențial de mentă – este bogat în vitamina A, B2, C, acid folic, fier, magneziu și acizi grași de tip omega 3. Pe scurt, este un ulei cu proprietăți antivirale, perfect pentru refacerea imunității și scăderea febrei. De asemenea, efectul de răcorire al mentei va ajuta corpul să se simtă mai bine;
  3. Uleiul esențial de lemongrass – are proprietăți antiinflamatorii și combate febra, fiind utilizat de altfel în majoritatea medicamentelor împotriva febrei. De asemenea, ajută la reducerea durerilor articulare și musculare, specifice în cazul răcelilor;
  4. Uleiul de lavandă – este un puternic calmant, care ajută copiii să adoarmă liniștiți, mai ales în stările de răceală, când nu se pot odihni. Uleiul de lavandă ajută la funcționarea sănătoasă a tractului respirator și alină tensiunea din zona capului și a gâtului;
  5. Uleiul esențial de lămâie – este un ulei care nu ar trebui să lipsească din casă, mai ales în sezonul rece, când copiii sunt mai predispuși la răceli. Uleiul de lămâie acționează împotriva agenților patogeni din mediul înconjurător, ajută funcționarea corectă a tractului respirator, îmbunătățește starea de spirit, îmbunătățește circulația sângelui, detoxifică și energizează organismul;
  6. Amestecul de uleiuri esențiale On Guard – este un amestec pentru imunitate, compus din ulei esențial de portocale dulci, cuișoare, scorțișoară, eucalipt și rozmarin. Amestecul acționează împotriva agenților patogeni și întărește sistemul imunitar, fiind un ulei de nelipsit în cura de imunitate a copiilor.

Pe lângă aceste uleiuri de bază, soluțiile sunt nenumărate în materie de uleiuri esențiale, atât luate individual, cât și ca amestec de uleiuri, preparate personalizat pentru fiecare tip de organism sau de boală. Pentru a descoperi toate uleiurile esențiale potrivite pentru copilul tău, pentru a afla cum se aplică corect și pentru a beneficia de consultanța necesară de la echipa noastră specializată în tratamentele naturiste, te rugăm să ne contactezi pe e-mail, la telefon sau direct în magazinul nostru din Iași.

Atât în magazin, cât și în shopul online, vei găsi și nenumărate produse naturiste gemoterapice și suplimente alimentare naturale, care îți vor ajuta copilul să stea departe de răceli, de boli și de spital, în orice anotimp. Hai să stăm de vorbă și să stabilim împreună planul de imunitate în mod natural pentru sănătatea copilului tău!

Foto: missfrugalmommy.com

merino

12 motive să alegi lâna merino pentru hainele copilului tău

Știi și tu că în sezonul rece majoritatea părinților tind să își „înfofolească” copiii cu cât mai multe haine groase. Iar magazinele comerciale profită din plin de lipsa de informare a unora dintre ei și scot pe piață haine pentru copii cu titlu de „îmbrăcăminte de iarnă”. Însă, dacă arunci un ochi pe eticheta acelor produse și vezi din ce sunt compuse, îți vei da repede seama că nu sunt chiar cele mai călduroase și mai calitative haine recomandate copiilor, mai ales pe timp de iarnă. Ce-i drept, e de ajuns să arunci o privire și copilului, care e „zgribulit” de frig sau transpirat din cauza acelor haine care nu sunt fabricate tocmai din materialele corecte.

Ce e de făcut?

Un material testat și recomandat atât de noi, cât și de părinți și de specialiști deopotrivă este lâna merino, una dintre cele mai fine și mai plăcute la atingere fibre din lume. Stai liniștit! Nu e vorba de acea lână scorțoasă și groasă, care irită și provoacă mâncărimi, așa cum o știm noi pe cea din copilăria noastră, cu care ne acopereau bunicii.

Ce face lâna merino atât de specială și atât de bună pentru îmbrăcămintea de iarnă a copiilor noștri? În caz că nu știai, cu cât o fibră este mai subțire, cu atât haina e mai fină, mai plăcută la atingere și nu va provoca mâncărimi pielii. Cât de subțire este fibra de merino, ca să înțelegi cum stă treaba? Ei bine, cam între o treime și o zecime din grosimea unui fir de păr uman! Ți-am atras deja atenția? Citește mai departe, pentru că vei afla tot ce trebuie să știi ca să devii un adevărat ambasador al lânii merino și să alegi doar haine din lână merino pentru copilul tău!

Studiile îndelungate asupra lânii merino efectuate la Institutul Hohenstein din Germania au dovedit că acest tip de lână oferă cel mai bun control asupra căldurii, absoarbe umezeala și asigură un factor de protecție UV ridicat de până la 50, adică chiar mai ridicat decât mult-utilizatul bumbac. Mai mult, lâna merino oferă o sumedenie de beneficii și avantaje, pe care ți le dezvăluim chiar acum!

De ce să alegi lâna merino pentru copilul tău?

  1. Ajută pielea să respire. Hainele fabricate din lână merino sunt perfecte pentru a fi purtate direct pe piele, pe sub îmbrăcămintea specială de apă, vânt sau frig. Firele de lână merino au capacitatea de a absorbi o cantitate foarte mare de vapori de umiditate, pe care îi transferă cu ușurință prin evaporare în aer, lăsând astfel pielea să respire așa cum trebuie;
  2. Echilibrează temperatura corpului. Lâna merino reprezintă stratul ideal de îmbrăcăminte de care are nevoie orice copil, pentru a-i fi cald iarna, fără a se supraîncălzi. Ceea ce o face și mai fascinantă la capitolul temperatură este că poate fi purtată și vara, pentru că în sezonul cald lâna merino oferă un efect de răcorire;
  3. Este plăcută la atingere. Datorită conținutului de keratină (substanță care se află și în corpul nostru și care asigură strălucirea părului) dar și a fibrei extrem de subțiri, lâna merino este cea mai plăcută la atingere îmbrăcăminte în materie de haine care intră în contact direct cu pielea;
  4. Absoarbe umezeala. Lâna poate stoca picături de apă până la 35% din greutatea ei, fără a da senzația de umezeală. Chiar dacă mai există pe piață materiale impermeabile și care respiră, niciunul nu asigură, pe lângă cele două caracteristici, și absorbția de umezeală, așa cum o face lâna merino;
  5. Respinge apa. După cum bine știi, stă în natura lânii de oaie să respingă apa, pentru a păstra impermeabilitatea pielii. Această caracteristică a lânii este păstrată și în fibrele hainelor făcute din merino, ceea ce asigură ținerea la distanță a apei de hainele copilului;
  6. Ține la distanță mirosurile neplăcute. Datorită structurii solzoase de tip acoperiș și a lanolinei din interior, lâna merino previne apariția și dezvoltarea bacteriilor. Practic, lâna merino împiedică apariția microbilor dătători de mirosuri neplăcute și păstrează, astfel, o piele proaspătă și curată;
  7. Ține cald și când e udă. Datorită proprietăților sale unice, lâna merino îi va ține copilului de cald chiar și atunci când este complet udă, fiind astfel alegerea perfectă atunci când vrei să reduci la minimum riscul de hipotermie;
  8. E ușor de întreținut. Fiecare articol de îmbrăcăminte din merino vine la pachet cu instrucțiuni de întreținere. Dar, în general, hainele din merino au o capacitate puternică de auto-curățare, motiv pentru care necesită doar o aerisire adecvată. Atunci când trebuie spălată, lâna merino nu trebuie să intre în contact cu balsamuri sau detergenți nepotriviți, pentru a nu i se pierde din proprietăți;
  9. Elastică. Lâna merino constituie materialul perfect pentru a se adapta corpului copiilor, în orice situație. Este elastică, se adaptează formei corpului, crește gradul de mobilitate și rămâne la forma inițială. În plus, vine și în ajutorul părinților, deoarece nu se șifonează și nu face cute;
  10. Ignifugă și anti-statică. Știai că lâna este singurul tip de fibră care rezistă în mod natural la foc? Hainele din lână merino sunt mai puțin predispuse la a lua foc și nu riscă să se lipească de piele. De asemenea, are și proprietăți anti-statice;
  11. Cu beneficii pentru organism. Lâna merino este hipoalergenică, oferă protecție împotriva razelor solare, diminuează durerile musculare și asigură protecția termică de care are nevoie orice copil, mai ales în sezonul rece;
  12. Eco friendly. Lâna merino este un produs ecologic, natural, regenerabil și biodegradabil. Ea provine de la oile merinos, care cresc de altfel și în România. Acestea sunt tunse o dată sau de două ori pe an, așadar lâna lor crește din nou în mod natural, fără a aduce efecte negative mediului sau sănătății.

Acum că ți-am dezvăluit toate beneficiile acestui tip de lână, te invităm să intri în magazinul online și să descoperi acele haine din lână merino perfecte pentru copilul tău! Dacă ai întrebări suplimentare despre acest tip de îmbrăcăminte sau despre lâna merino, în general, contactează-ne cu încredere, iar consultanții noștri specializați îți vor aduce toate lămuririle și recomandările de care ai nevoie, pentru a face cele mai bune alegeri pentru tine și copilul tău!

Foto: simplymerino.com

Skinny little girl in a basin for washing clothes in the laundry room

De ce să folosești un detergent de rufe bio pentru sănătatea copilului tău?

Vrei ce e mai bun pentru copilul tău. Vrei să elimini mizeria și petele din jurul copilului tău, motiv pentru care cauți și cele mai puternice produse care să facă asta. Dar „cel mai puternic” nu înseamnă automat și „cel mai bun”. Tinzi să cazi în mirajul reclamelor de la TV, care promovează produse „miraculoase”, care te scapă imediat de pete sau de murdărie. Dar uiți că un produs care este atât de puternic pentru pete este, totodată, și extrem de dăunător pentru sănătatea copilului tău, mai ales pe termen lung.

Se spune că bolile foarte grave, cum ar fi cancerul, sunt transmise genetic doar într-un procent de 5 până la 10%. Restul de 90% sunt cauzate de stilul de viață nesănătos și de produsele nocive pe care le folosim în fiecare zi, de la cosmetice, până la detergenți și produse de curățenie. Hai să discutăm un pic despre ele, ca să înțelegi ce este în neregulă cu produsele din comerț pe care le consumi acum și de ce nu ar trebui să folosești detergenți și produse de curățenie obișnuite, mai ales atunci când ai un copil!

Detergentul de rufe miraculos din reclamele TV

Multă lume consideră că programul de spălat haine pentru bebeluși de la mașina de spălat rufe rezolvă toate problemele legate de curățenie, indiferent de detergentul folosit. Dar lucrurile nu stau chiar așa! O clătire suplimentară sau o temperatură mai mică a apei nu elimină și efectele nocive ale detergenților pe care îi găsim pe toate rafturile supermarketurilor sau în toate reclamele TV. În plus, gândește-te că pielea bebelușilor și a copiilor este de 10 ori mai vulnerabilă decât pielea adulților la substanțele din detergenții și cosmeticele obișnuite.

De ce sunt nocivi detergenții obișnuiți de rufe?

  1. Lasă reziduuri pe haine, care pot intra în piele sau pot fi inhalate de către copii, lucru care duce la diverse afecțiuni: iritații, tulburări endocrine, astm, cancer;
  2. Sunt fabricați la scară mare, cu produse mai puțin sănătoase, pentru a ajunge la costuri cât mai mici;
  3. Conțin tot felul de „ingrediente-minune”, menite să atragă succesul comercial, dar care în realitate fac foarte mult rău sănătății, cum ar fi, de exemplu, chimicalele care „dau strălucire hainelor” sau fosfații care „elimină urmele albe de detergent de pe haine”;
  4. Peste 80% nu sunt testați deloc sau sunt testați direct de producător, nu de laboratoare independente și avizate, așa cum ar fi normal;
  5. Sunt extrem de dăunători pentru mediul înconjurător și, automat, și pentru sănătatea copiilor noștri.

Pe lângă aceste motive, detergenții conțin și multe substanțe toxice, chiar și sub formă de parfumuri, coloranți sau înălbitori:

  • ftalați, o substanță găsită în parfumurile din detergenți, care poate cauza cancer, alergii grave sau chiar disfuncționalități ale sistemului reproductiv la bărbați și băieți;
  • benzen, un cancerigen recunoscut care se găsește în iluminatorii optici din detergenți;
  • organoclorine, niște compuși chimici nocivi aflați în clorul din detergenți, care pot cauza afecțiuni endocronologice sau cancerigene;
  • DEET, una dintre cele mai periculoase substanțe, care a fost patentată de Armata SUA pentru utilizarea în războaie, și care are foarte multe efecte negative asupra sănătății: de la iritații, insomnii, afecțiuni ale ochilor, distrugerea sistemului hormonal, pierderi de memorie, oboseală, greață, dureri musculare și de cap, până la cancer, epilepsie și deces.

Ce detergent poți folosi cu încredere pentru tine și pentru copilul tău?

Ți-am explicat de ce sunt dăunători detergenții din comerț pentru sănătate, așa că acum probabil că te întrebi ce ai putea folosi totuși în acest caz. Noi îți recomandăm un detergent de rufe bio din gama Bebble, potrivit atât pentru haine perfect-curate și plăcute la atingere, cât și pentru sănătatea copilului tău și a pielii sale mult mai sensibile. Detergentul de rufe disponibil la noi în magazin are o formulă delicată de detergent lichid, cu săpun natural și ingrediente active 100% biodegradabile. Este complet solubil în apă, nu lasă urme de detergent pe haine, iar extractul de aloe vera conferă un efect calmant și antiinflamator.

detergent de rufe bio

Îți mai recomandăm și alte două produse foarte bune, disponibile de asemenea în magazinul nostru:

De ce să folosești un detergent de rufe bio pentru copilul tău?

  1. Conține uleiuri esențiale naturale, nu parfumuri sintetice;
  2. Nu conține clor, fosfați, ftalați sau alte substanțe chimice dăunătoare sănătății;
  3. Nu conține coloranți;
  4. Curăță petele cu ajutorul ingreientelor naturale, din plante;
  5. Este biodegradabil.

Pe scurt, un detergent bio îți oferă acea siguranță și acea încredere că copilul tău este crescut într-un mediu sănătos, că ai grijă de sănătatea familiei tale și că ești cel mai bun părinte pentru copilul tău.

Avantajele detergentului de rufe bio sunt valabile și în cazul tuturor produselor bio de curățenie pentru casă, de la detergent de vase până la cel universal, motiv pentru care te așteptăm în shop-ul nostru să le descoperi pe toate și să le alegi pe cele mai potrivite pentru tine și familia ta. Pentru consultanță specializată și cele mai bune recomandări, nu uita că ne poți contacta cu încredere aici!

 

De ce sa aleg un scaun auto testat?

De cand sunt mama , am invatat sa imi conserv energia si sa o folosesc cand am mai mare nevoie de ea. Doar ca nu mi iese mereu treaba asta si ma gasesc intr-un soi de “pasesc –fara-sa-mi-dau-seama”, sau momentul ala cand esti cu telefonul in mana si dai scroll in speranta ca gasesti ceva si tot dai si dai dar nu vezi ce scrie pe ecran…
Momentele astea e drept ca sunt rare, dar invers proportionale cu numarul orelor de somn avute in noapte precedenta.
Asa se face ca ma gasesc la un moment dat in masina cu cei mici, si cu prietena mea din copilarie in dreapta. Trebuia sa ajungem la Focsani, o calatorie de aproape 300km, cu drumul destul de aglomerat. Dupa multe opriri de apa/baie/foame/iar apa/ m-am plictisit/ am ajuns/si cat mai avem- observ ca cel mic a adormit, cel mai se uita si el agale pe gem, cu ochii semideschisi. Yes!
Ne-am apucat sa povestim (eu si prietena mea), ce-am mai facut, ce mai gateste sotul (al ei, ca al meu nu se atinge de bucatarie), ce mai fac cei mici , amintiri din copilarie, tot ce ne vine prin minte. Apoi urmeaza o pauza. Ma gandeam cat de perfecta pare viata ei, cum poate sa le faca ea pe toate , cum mi se pare ca eu n-am realizat nici jumatate din ce a realizat ea, cum gateste sotul ei!, cum poate lucreze de acasa, cum ai ei copii sunt linistiti, cum au dormit toata noaptea inca de cand erau mici si ai mei nu, apropos, iar am doar 4 ore de somn in 24 ore…si clipesc ca parca mi se inchid ochii…
Si mi aduc aminte de mama care mi spunea sa dorm cand dorm cei mici dar cum sa adormi daca am chiuveta plina de vase murdare si jucarii in toata casa si hainele murdare si altele stau de 2 zile pe fotoliu asteptand sa fie calcate si iar clipesc si mi se inchid ochii…
…si deodata simt cum mi se misca volanul si prietena mea panicata ma intreaba :”ai innebunit?” . pentru o fractiune de secunda am atipit la volan si m-am trezit cand m-am oprit in masina din fata. Stiti senzatia de palme transpirate? Ma gandeam doar la cei mici, daca sunt ok, daca s-au lovit, daca s-au speriat…am coborat si m-am uitat la ei. Dormeau. Impactul fusese destul de mare deci probabil au patit ceva. Ma duc la ei (in timp ce prietena mea discuta cu soferul din fata care nu intelegea cum am ajuns sa fac cunostinta cu masina lui) –vreau sa ma asigur ca sunt in regula. Amandoi stau in spate , in scaun, cu centurile fixate. Este una dintre regulile de la care nu ma abat. Copilul trebuie sa stea in scaun, cu centurile puse, indiferent ca mergem cu 1 km sau 1000 la ora. Am pus mana pe ei sa ma asigur ca respira. Da, dormeau in continuare.
Ambii au scaune Joie Stages, le am de cand cel mic avea 6 luni iar cel mare 3 ani. Acum au 3, respectiv 6 ani. Folosesc acelasi scaun . Mi- a placut ca pot sa il pun rf, cu spatele la sensul de mers. Suportul de cap e ajustabil, in 5 pozitii, adaptandu se varstei copilului. Merge de la 0-7 ani, e cu bataie lunga. Centurile au si ele protectii suplimentare, se ajusteaza simultan cu suportul pentru cap. Cand le-am instalat l-am pus pe cel mic rf iar cel mare ff. Eu le-am instalat, sunt foarte usor de montat.Cadranul scaunului e din otel, rezistenta maxima la impact. Ca drept dovada ai mei copii inca dormeau si dupa ciocnire.
Povestea mea are happy end. Masina e putin transformata in fata, dar cel mici sunt in siguranta in spate. Nici nu vreau sa ma gandesc ce s ar fi intamplat daca ar fi fost in alte scaune mai rau, fara ele…

5 Moduri de a-ti purta bebelusul la piept

5 Moduri de a-ti purta bebelusul la piept, care iti lasa mainile libere

Inca din primele zile de viata, bebelusul are nevoie de mama lui, sa il protejeze, sa o simta, sa il ghideze, sa mearga alaturi de el mereu pentru a descoperi si a se adapta la lumea complexa in care tocmai a pasit.
Cand mamele isi poarta pruncii acestia au un avantaj de crestere si dezvoltare psiho-motorie. Invata mergand odata cu mama, se integreaza social mai usor (cu ajutorul mamei), se dezvolta armonios pe plan psihologic, simtindu se mereu in siguranta. De asemenea, este o modalitate foarte bună de a intretine si imbunatati conexiunea cu copilul. Copiii cu nevoi speciale (cu precadere cei din spectrul autismului sau sindrom Down), dezvolta o legatura cu mama mult mai profunda si mai calitativa decat cei nepurtati. Stand in bratele mamei, acesta va intelege si cunoaste bucuria, tristetea, frustrarea, prin prisma expresiilor faciale, verbale, ale mamei.
In anumite cazuri cand bebelusul plange isteric, acestuia ii este mult mai usor sa adoarma la pieptul mamei. Inca din viata intrauterina acestia se linistesc la auzul batailor inimii ei.
Purtatul copilului ajuta la disconfortul abdominal, fiind un real succes in: colici , crampe, balonari, reflux gastro-esofagian, esofagita de reflux. Astfel, bebelusii plang mai putin, si se simt mereu protejati si iubiti.
Pentru mama purtatul bebelusilor poate fi uneori o sarcina grea. A tine un butoias de iubire de 3 pana la 10/15 kg zilnic, poate deveni un chin, daruind la pachet dureri de spate si brate.
Noroc cu sistemele de purtare, care vin in intimpinarea mamelor ce vor sa isi tina copilul intr un sistem adecvat atat pentru ea, cat si pentru copil. Astfel, mama va uita de durerile de brate si spate, de plansetele copilului, si, va avea mainile libere. Ce mama nu si-ar dori sa lucreze, sa faca curat, sa citeasca, sa iasa in oras, sa se plimbe sau de ce nu, sa gateasca avand bebelusul aproape de inima sa? (nota* in ceea ce priveste gatitul este indicat ca acesta sa fie pozitionat in spate pentru a se evita arsurile si pentru a manevra mai usor materia de lucru). Pe langa aceste avantaje, purtatul ergonomic leaga prietenii adevarate- conectand multe mamici intre ele.
Babywearing-ul se imbina perfect cu alaptatul, il sustine si il prelungeste, putandu-se alapta cu mici reglaje si in sistemele ergonomice.
Atentie insa, nu toate sistemele de purtare permit copilul sa stea intr o pozitie fireasca si fiziologica, de cele mai multe ori acestea fiind destul de incomode si pentru adulti.
Mai jos sunt cateva reguli ce trebuie respectate pentru ca un sistem sa fie ergonomic:
1. Picioarele sunt mentinute intr-o pozitie sanatoasa (se formeazea un M intre solduri).
2. Spatele este curbat în formă de “C”, o pozitie naturala pentru bebelusi (pozitia fetala).
Prezentam mai jos, 5 sisteme ergonomice cu care parintii pot sa-si usureze munca de zi cu zi:

Slingul cu inele este realizat dintr-o tesatura care vine trasa prin 2 inele, pentru a crea un buzunar perfect pentru corpul copilului.
Inelele fac acest sistem foarte reglabil astfel incat poate fi folosit de mai multe persoane foarte diferite ca statura .
Un mare avantaj al acestui sistem este ca faciliteaza alaptarea, sistemul putand fi reglat cu usurinta miscand de unul din cele doua inele.
Dezavantajul acestui sistem este faptul ca se utilizeaza pe un singur umar si la drumuri lungi poate deveni obositor, mai ales daca vorbim despre un bebelus mai greu.
Slingul cu inele este un sistem adecvat pentru calatorii scurte si pentru accesul in\out al copilului in sistem. Poate fi folosit la orice varsta, in fata, pe sold, sau in spate.

Wrapul elastic este o fasie lunga din bumbac natural cu o elasticitate extra, pentru a facilita modelarea perfecta peste corpurile utilizatorilor (purtator+copil). Nu are catarame, scai sau clipsuri. Alaptare foarte facila pt mamici, materialul fiind foarte elastic si usor de manevrat.
Se distribuie in mod uniform greutatea, prin urmare nu se experimenteaza dureri de umeri.
Se prezinta in marime universala, valabila pt orice statura si greutate, copilul putand fi purtat de la nastere in el,chiar si cei prematuri.
Unele mamici se pot impotmoli in ansamblarea sistemului, de aici si un mic dezavantaj, faptul ca trebuie sa ai rabdare sa montezi sistemul . Odata invatate insa, legaturile se fac extrem de usor. De asemenea, nu e necesar ca la fiecare scoatere din sistem, sa fie scos si copilul. Sistemul poate ramane pe purtator pana cand este (re)pus bebelusul.

Wrapul tesut este o bucata de material de latime si lungime corespunzatoare, tesuta la razboi , cu teste de siguranta si calitate, cu care un parinte se poate infasura pentru a sustine cu maxim de comfort un bebelus/copil mare.
Indiferent daca se utilizeaza un size lung-pt legaturi multi strat sau un size scurt-pentru o legatura in strat unic (pentru urcusuri si coborasuri rapide), wrapul tesut ofera cea mai versatila optiune pentru un parinte dornic sa-si poarte copilul.
Frumusetea wrapului consta in faptul ca este usor personalizabil- se poate alege dintr-o gama larga de legaturi, iar asta ajuta in a defini stilul cel mai propice pentru parinte si copilul sau. Pot fi facute legaturi atat in fata, pe sold sau in spate.
Atat nou nascutii cat si copiii mari se simt foarte confortabil in acest tip de sistem.
Wrapurile se gasesc intr-o varietate mare de grosimi si tesaturi cum ar fi: bumbac,in,canepa,matase,lana,casmir,bambus.
Wrapurile ofera sustinere foarte buna,comfort pe ambii umeri,pe tot spatele,si o mare siguranta pentru copii.

Mei-Tai este un termen generic pentru un anumit stil de sistem ergonomic pentru copii, in general se refera la o bucata de material ( de obicei patrata sau forma de dreptunghi) din tesatura de bumbac, iar in colturi sunt cusute in conditii de maxima siguranta strapurile (bretele).
Mei-tai-ul traditional are o istorie de sute de ani. Purtatorul isi are radacinile in Asia, caz in care mamele isi transportau adesea copilasii in aceste „esarfe” legate decorpul lor.
Acest stil a devenit foarte popular in lumea occidentala in principiu datorita confortului suprem si a versatilitatii . Cu acest sistem copilul poate fi pus atat in fata cat si in spate, inca de la varste fragede pana la gradinita.

Marsupi are un design special conceput pentru a distribui greutatea copilului între umeri și talia purtătorului. Instalarea este simpla si intuitiva. Este format dintr un patrat cu bretele lungi ce infasoara corpul purtatorului si revin in fata lipite de un scai. Susține poziția corectă a picioarelor și bazinului bebeluşului.
Susţine spatele bebeluşului. Partea din spate a Marsupiului sprijină spatele copilului şi nu îl apleacă excesiv. Partea din spate a Marsupiului ajunge peste capul copilului, pe toate cele trei laturi. Capul bebeluşului este asigurat şi previne căderea capului în spate sau în lateral. Are bretele confortabile, late, gîndite special pentru confortul purtatorului. Urmărește fazele creșterii micuților: Bebelușii cresc foarte rapid, și modul/locul în care au nevoie de sprijin se schimbă cu vîrsta copilului. Marsupi este optimizat pentru perioada 0-6 luni, dar face treabă bună și mai tîrziu. Pentru nou-născuți reducem dimensiunea turului cu banderola, pentru cei mai mari, se susțin suplimentar picioarele trecînd bretelele pe sub genunchi.
În Marsupi, bebe e foarte bine susținut cînd stă cu fața către părinte. Astfel, copilul e mai aproape de tine. Greutatea bebeluşului este distribuită în talie şi pe umeri, pentru confortul tău. Sprijinul este optim, contactul vizual cu părintele este asigurat.
Printre alte sisteme ergonomice se numara si sling fix si SSC , dar despre acestea, vom vorbi data viitoare.

Mai mult decat o carte -Editia 2

Psihologii sustin ca momentul ideal de a invata limbile straine (nu doar limba materna) e intre 0-2 ani. De aceea iubim cartile Usborne. Invatam limba engleza citind si jucandu-ne !
O continuare a Tractor Book e Tractor in Trouble. Povestea este desprinsa din “cartea –mama”, detaliata, fiecare secventa are pagina ei. Initial nu I am dat atat de multa importanta, insa daca printre voi avem mamici cu pasionati de masini,sigur vor intelege de ce a fost absolut necesar sa o cumpar.

Ceea ce e foarte fain e ca se pot folosi personajele de la Tractor Book, in timp ce se savureaza povestea, se pot si monta scenete!

Ce mi-a placut tare mult, e ca dupa ce se termina povestea, are jocuri recapitulative, pentru a fixa, memora, repovesti. Asadar e o carte care ajuta la imbunatatirea memoriei, la fixarea cunostintelor si bineinteles, la invatarea limbii engleze!

Pentru iubitorii de carti si mai mici exista carti sa le satisfaca simtul tactil  Seria de mai jos cuprinde carti menite sa dezvolte simtul tactil. Copilul invata sa faca diferenta dintre aspru/neted, catifelat/denivelat etc. Modul cum sunt create aceste carti ajuta nu doar la intiparirea verbal a cuvintelor ci si la diferentierea tactila a lor. Acest aspect se face prin materialul de diferite texturicare este introdus/cusut in paginile cartii. Spre exemplu, mai jos avem o carte cu un tractor (suna cunoscut?) al carui motor este “denivelat”.Daca veti pune mana, veti realiza ca acea portiune are suisuri si coborasuri.

Sau aspru, dur:

In editarea cartilor s-a tinut cont si de printese, ce au povestile lor cu zane roz si baghete magice. Acestea pot invata despre pufosenii (ca mai jos), despre ce inseamna sclipitor, stralucitor si toata lumea magica a zanelor!


Seria de carti cuprinde si animalute, printre ele si indragitul penguin, cu aripile catifelate.

Sau pufosenii mici!


Acest tip de carti a mers foarte bine si la copil de 3 ani, care incepuse deja sa memoreze cuvintele insa si la bebe de jumatate de an care le a atins si a ramas fascinat de fiecare pagina in parte. Fiti fara griji, copertile sunt sufficient de rezistente pentru a fi si “gustate” , nu doar pipaite !

Mai mult decat o carte

O plimbare cu tractorul
Ce poate fi mai minunat pentru un mic pasionat de tractoare decat sa ii aduci o carte cu tractor? Dar ea nu e o simpla carte cu povesti, e o carte magica in care personajele prin viata, si isi pot schimba povestea! Daca mai adaug ca aceasta carte are si un tractor de jucarie sigur va deveni cartea preferata a multor prichindei
Mai jos e cartea cu pricina. Are copertile mari, groase,rezistente, cu desene viu colorate.

Dupa cum ziceam,cartea are mai multe functii. Pe de o parte prezinta o minunata poveste cu un tractor, pe cealalta pagina are personaje ce prind viata intro alta istorioara al carui povestitor e chiar micutul .

Si povestea se amplifica si se deruleaza in mai multe secvente, si intra multe personaje,si totul e o distractie continua :)…intre timp tractorul face bruuuuuum bruuuuuuum pe pista special amenajata

Alteori redam ce am citit cu ajutorul personajelor . Povestim, intelegem comportamente noi, pe care le explicam prin joc.

Si apoi mai citim o alta poveste din carte, si invatam si cuvinte noi in engleza si …si desigur, ne amintim ca mai este o pista pentru tractor

Si dupa ce se plictiseste de citit, o poate reutiliza dupa bunul plac.In cazul de fata, a transformat o intr un garaj de masini. And the fun never ends!

Ce este slingul?

Slingul cu inele este realizat dintr-o tesatura care vine trasa prin 2 inele,pentru a crea un buzunar perfect pentru corpul copilului.
Inelele fac acest sistem foarte reglabil antfel incat poate fi folosit de mai multe persoane foarte diferite ca statura .
Un mare avantaj al acestui sistem este ca faciliteaza alaptarea si este facil de utilizat.

Dezavantajul acestui sistem este faptul ca se utilizeaza pe un singur umar si la drumuri lungi poate deveni obositor,mai ales daca vorbim despre un bebelus mai greu. Cu toate acestea slingul cu inele este un sistem minunat pentru calatorii scurte si pentru accesul in\out al copilului in sistem.

Slingul poate fi folosit la orice varsta,in fata,pe sold,sau in spate.

Ce este babywearingul?

Babywearing , o necesitate in culturile in care mamele vor sa faca multe(de toate si pentru toti) iar un copil mic pare initial un impediment in a face acele lucruri.Purtatul a inceput sa devina din ce in ce mai popular . Babywearing-ul e practic si e accesibil ( in conditiile in care nu devii un wrapaholic ), sigur si un mod fantastic de conectare cu bebelusul.

Purtatul copiilor este una din pasiunile mele si am vrut sa intocmesc o lista in care sa cuprind motivele pentru care il ador :
1. Este deja dovedit ca bebelusii purtati au un avantaj cand vorbim despre crestere si dezvoltarea psiho-motorie
2.E mult mai usor sa porti natural un copil decat sa impingi un carut (oricat de light ar fi el)
3.As putea afirma ca Babywearing-ul e vital atunci când aveți mai mult de un copil (pe testate)
4.Babywearing este o modalitate foarte bună de a intretine si imbunatati conexiunea cu copilul tau
5.Eeste foarte usor sa adormi bebelusul intr-un sistem ergonomic
6. Purtatul copilului ajuta la discomfortul abdomial,fiind un real succes in :colici abdominale, crampe, balonari, reflux gastro-esofagian, esofagita de reflux
7. Purtatul ergonomic leaga prietenii adevarate- conecteaza multe mamici.
8. Babywearing-ul e o metoda foart buna de a ajuta la dezvoltarea copiilor cu nevoi speciale
9.Babywearing-ul se imbina perfect cu alaptatul,il sustine si il prelungeste
10.Copiii purtati plang mai putin,se simt mereu protejati si iubiti
11.Babywearing-ul ajuta la prevenirea supra stimularii copilului
12.Babywearing-ul ajuta copiii sa invete mai usor